ANAFURA SAU ANTIDORON. 1. Privire istorica. Ca rit sau institutie bisericeasca, anafura a intrat si a fost acceptat in practica liturgica drept o masura de sustinere a nivelului vietii religioase, in vremea cand deprinderea impartasirii tuturor, la fiecare Liturghie, era aproape iesita din uzul comun. Potrivit regulii de viata bisericeasca din
Iată când trebuie luată anafura și ce să faci cu ea după ce se usucă sau se mucigăiește. Postul Paștelui a început pe 7 martie și se încheie pe 24 aprilie. În toată această perioadă este bine să consumăm atât agheasmă, cât și anafură. Anafura se consumă în fiecare zi pe perioada postului.
Trebuie spus însă că, în anumite zone ale țării unii părinți spun să se ia întâi anafură și apoi aghiasmă mică. Dacă vorbim de Aghiasma mMare (cea sfințită la sărbătoarea Botezului Domnului și care se ia în cele 8 zile de după Bobotează), atunci confrom rânduielii Bisericii se consumă, dimineața pe nemâncate, înainte de anafură.
Câte zile se ia anafura. Câte zile se ia anafura. Ce faci cu ea dacă se usucă sau se mucegăieşte. Câte zile se ia anafura. Postul Paștelui a început pe 7 martie și se încheie pe 24 aprilie. În toată această perioadă este bine să consumăm atât agheasmă, cât și anafură.
În viaţa de zi cu zi, anafura este împărţită de către preot la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii, evlavia creştină prevăzând condiţia de a nu fi mâncat nimic în acea zi, înainte de a o consuma. Mai mult, credincioşii, pentru a pune bun început şi zilelor în care nu participă la Liturghie, după ce s-au spălat şi şi-au făcut rugăciunea, iau anafură.
23Dur6.
cand se ia anafura